Școala nu poate să redea societății ceea ce familia nu a reușit să facă. Atunci când un copil, care nu are cei șapte ani de acasă este pedepsit, el este, de fapt, pe nedrept pedepsit, pentru că de vină, de fapt, sunt părinții care l-au educat gresit, care nu au reușit să îl învețe ce înseamnă respectul , responsabilitatea, atenția față de celălalt. Școala nu poate să facă treaba părinților așa cum nici părinții nu pot să facă treaba educatorilor.
Explozia de informații din mediul online ne face să alunecăm prea ușor în ispita orgoliului nemăsurat, a credinței că noi știm totul, că avem soluții pentru toate problemele.
Eu cred că un profesor nu va încerca niciodată să se bage peste un mecanic auto sau peste un infirmier și să-i spună cum să-și facă treaba. Faptul că un profesionist, de orice categorie, a ajuns să presteze o activitate utilă celorlalți, înseamnă că el a studiat cât a fost nevoie acel domeniu, știe “cu ce se mănâncă”, ce soluții are pentru fiecare problemă. Din păcate, insa, școala este bombardată de “experți” din toate domeniile. Aceștia sunt, însă, cel mai adesea, cei care nu au reușit să-și facă treaba ca părinți, în primul rând. Pentru că un copil echilibrat psihic, care crește într-o familie iubitoare, armonioasă, care a învățat de acasă să aștepte, pentru a vorbi, până când cei mari termină ce au de spus, care știe că pentru a avea prieteni trebuie să știe să-și dea jucăriile împrumut, care nu acepta sub nicio formă jignirea sau batjocorirea celuilalt drept o formă de amuzament, care știe ce înseamnă corectitudinea, cinstea, amabilitatea, care știe că are o datorie, la fel ca toți ceilalți membri ai familiei sau ai societății, nu va avea de suferit nici la scoală, nici în viață. Pentru că orice profesor, de orice specialitate, știe să aprecieze aceste calități și se va simți binecuvântat să aibă în clasă astfel de elevi. Goana după muncă, după bani, graba de a strânge, de a se realiza din punct de vedere material, ne face, de multe ori, să uităm ce avem mai important, viața copiilor noștri. Este suficient să le fim exemplu, atât. Copiii au venit pe lume să imite. Și ei imită.
Priviți-vă, sunteți ca ei!

https://guadalccr.wordpress.com/2017/11/20/o-altfel-de-sedinta-cu-parintii-2/

Eleonora Gaspar

Prof. LCCR, Castilla La Mancha, Spania

Pin It on Pinterest

Share This